Cum sa te rogi ca sa produci rezultate remarcabile?

În copilăria mea, când eram constrâns de mama mea să merg la biserică sau la cercul de rugăciune, rugăciunea mi se părea o pierdere de timp.

Asta bineînțeles, că nu înțelegeam valoare rugăciunii.

Maxim, în momentul în care mergem la biserică, Îmi place să ascult închinarea, dar la predică în pierdem răbdarea, pentru că nu avea sens ce vorbea persoana din față.

În momentul în care l-am întâlnit pe Dumnezeu și am ales să-l urmez pe El, prioritățile s-au schimbat radical.

Cu alte cuvinte, ceea ce altădată consideram că este fără valoare și nesemnificativ acum, a ajuns să fie unul din lucrurile de căpătâi ale vieții mele.

Dacă altădată consideram că predica este pierdere de timp, acum, îmi dădeam seama de impactul pe care îl are asupra maturizării mele.

Rugăciunea, a început să aibă sens dintr-o dată, pentru că, mi-am dat seama că vorbesc cu Creatorul universului și El mă aude.

Bineînțeles că, nu pot să zic că am știut cum să mă rog perfect, și nici acum nu pretind lucrul acesta. Însă, prin practică, am ajuns să-i înțeleg tot mai mult valoarea și aplicabilitatea.

Ăsta e motivul pentru care, vreau să scriu câteva rânduri despre puterea rugăciunii și a modului în care poți să o practici.

De ce sa te rogi?

Cred că după ce o să aplici lucrurile acestea, o să-ți dai seama că rugăciunea nu este doar o practică monotonă sau religioasă, pe care o faci doar ca să bifezi înaintea lui Dumnezeu.

Rugăciunea ar trebui să fie părtășia noastră zilnică cu Dumnezeu.

Știu că adesea, când ne gândim la rugăciune, poate avem în minte acea listă de cereri cu care mergem înaintea lui Dumnezeu și pe care ni le dorim să le împlinească.

Lucru care nu este deloc greșit, dar rugăciunea nu se rezumă doar la atât.

Prin intermediul rugăciunii, tu vorbești cu Dumnezeu, iar El vorbește cu tine sau cel puțin așa ar trebui să fie.

În momentul în care înțelegi că rugăciunea nu este unilaterală, ci implică două persoane, pe tine și pe Dumnezeu, atunci îți dai seama că, mai trebuie să te oprești din vorbit și să și asculți.

Pentru asta bineînțeles, trebuie să știi cum să faci lucrul ăsta.

De asta sunt aici și ăsta e motivul pentru care scriu acest articol.

Crede-mă că nu vorbesc din cărți, ci din practică personală, pentru că, iubesc să stau în prezența Tatălui.

Rugaciunea si implinirea personala

Foarte mulți oameni aleargă în viață și caută să-și ia împlinirea din diferite lucruri, pentru că, le lipsește exact această practică sau disciplină despre care vreau să vorbesc. Doar gândește-te că ai posibilitatea să te întâlnești cu cel mai puternic om de pe planetă, care în momentul de față se pretinde că este Trump.

Cum ai reacționa? E bine întâmplarea face, că ești copilul Celui Prea Înalt, adică celei mai puternice Persoane din univers și ai acces nelimitat la El prin intermediul rugăciunii, dar poate nu ești suficient de conștient.

Cum trebuie să te rogi?

1.Roagă-te cu credință

Bine, bine! Dar ce înseamnă să te rogi cu credință? De foarte multe ori, folosim termeni și expresii pe care nu le înțelegem cu adevărat , iar asta ne îngreunează aplicabilitatea.

În Evrei 11:1 Cuvântului lui Dumnezeu spune că, credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite care nu se văd.

Asta înseamnă că, credința înseamnă să vezi ceva la nivel spiritual, ce încă nu există în domeniul fizic.

Și atunci, când domnul Isus ne spune în Marcu 11:23-24, că dacă vom cere un lucru cu credință, să credem că am și primit și vom avea întocmai.

Ce vrea să însemne asta?

Înseamnă că în momentul în care mă rog, ar trebui să folosesc imaginația, ca să mă văd în posesia lucrului pentru care mă rog. Pentru că, am văzut în Evrei 11:1 ce înseamnă credința.

Acum vreau să te întreb: îți folosește imaginația în momentul în care te rogi? Dacă nu, înseamnă că rugăciunea ta poate să fie în zadar.

Mai mult de atât, dacă nu te poți vedea în posesia lucrului pentru care tu te rogi, se prea poate să nu fi în credință. Doar ce am citit versetul anterior care spune, să crezi că ai primit lucru pentru care te rogi, și vei avea.

Dacă tu nu te vezi în posesia acelui lucru, înseamnă că tu nu crezi ai primit acel lucru.

Iar Biblia ne spune, în Iacov 1, că dacă cineva cere un anumit lucru, dar se îndoiește în inima lui, nu se poate aștepta să primească ceva din partea lui Dumnezeu.

Acum ca să explicăm, imaginează-ți lucrurile fel următor: Dacă tu te rogi pentru un lucru, dar nu ai o imagine clară a rezultatului care trebuie să se întâmple în urma acelui lucru, tu de fapt te îndoiești în inima ta. În terminologia din original, biblia spune că ești dual în modul tău de gândire.

Cu alte cuvinte ești nehotărât. Uneori spui că e neagră, alte ori spui că e albă. Un astfel de om, spune apostolul Iacov, să nu se aștepte să primească ceva din partea lui Dumnezeu.

2. Cunoaște voia lui Dumnezeu

Dacă vrei sa te rogi cu impact și în credință, e necesar să cunoști voia lui Dumnezeu. În caz contrar, nu vei știi cum să te rogi, pentru că, nu vei știi dacă este sau nu în acord cu ceea ce El dorește. 

De asta spun din nou și din nou, că nu ai cum să te rogi corect, dacă nu cunoști Cuvântul lui Dumnezeu. Motivul este că, în Cuvânt găsești voia lui Dumnezeu. 

3. Cunoașterea vocii lui Dumnezeu 

Uneori, sunt lucruri pentru care vrei să te rogi, dar nu sunt menționate în Cuvânt, așa că, nu ști care este modul în care ar trebui să te rogi. 

De asta este esențial să cunoști vocea Duhului Sfânt, pentru că, El știe clar care e voia Lui și ți-o va descoperi și ție, dacă vrei să o cunoști. 

Romani‬ ‭8‬:‭27‬ ‭VDC‬‬ „Și Cel ce cercetează inimile știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.”

4. Roagă-te meditând 

De prea multe ori, atunci când mergem în rugăciune, ne luăm lista despre care vorbeam adineauri și ne rugăm pentru 10-15-20 de lucruri deodată. 

Problema este că, dacă Dumnezeu ne răspunde, nu o să înțelegem pentru care punct al listei este. 

Psalmii‬ ‭77‬:‭6‬ ‭NTR‬‬ „Mi-am amintit de cântarea mea din timpul nopții. Am cugetat în inima mea, m-am întrebat în duhul meu:”

Termenul pentru a cugeta din ebraică este siach și se traduce prin a medita (citește articolul despre meditație) și de cele mai multe ori este asociat în Scriptură cu rugăciunea meditativă.

Și în versetele imediat următoare celui menționat, vedem cum Asaf practica acest fel de meditație. 

El punea întrebări și își lăsa duhul să caute răspunsurile.  Acesta este modul în care, putem să practicăm rugăciunea meditativă sau contemplativă. 

Punem întrebări vis a vis de un subiect Duhului Sfânt, până când primim răspuns din partea Lui.  De asta precizam mai devreme, că ideal ar fi să fie un singur subiect, pe care să te concentrezi și pentru care să aștepți răspuns la întrebările tale. 

Concluzie

Cuvinte se pot scrie multe și mai ales că de teorie este plină lumea. Dar îți garantez că, în momentul în care începi să practici, viața ta se va schimba complet.

Pentru mai multe resurse, te incurajez sa vezi platforma de cursuri.

Numele
Email
The form has been submitted successfully!
There has been some error while submitting the form. Please verify all form fields again.
Spread the love

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul este protejat!
Scroll to Top
Deschide Chat
1
Ai nevoie de ajutor?
Buna,

Cu ce te pot ajuta?