Isus a spus: „Eu am venit pentru ca oile mele să aibă viața și să o aibă din abundență.” Ioan 10:10
Ultimele articole
Conținut
Un lucru pe care l-am observat, este că dacă te concentrezi pe o singură arie, celelalte vor fi deficitare sau chiar falimentare. Așa dar, dacă vrei să ai o viață din abundență, este necesar să acorzi atenție tuturor domeniilor din viața ta.
Spiritual
Practic, toată viața ta ține de domeniul spiritual, dar ca să facem o distincție clară, în această secțiune vom vorbi despre lucruri duhovnicești.
Dezvoltare Personală
Dorința lui Dumnezeu este ca tu să crești din punct de vedere personal pentru că aceasta a fost prim Lui poruncă:Crește-ți și înmulțiți-vă!
Supranatural
De când există omenirea, omul a fost fascinat de latura misterioasă. Lucrul acesta nu este rău în esență, atât timp cât este făcut în termeni biblici.
Financiar
Subiectul banilor a fost cel mai menționat subiect de Isus Cristos în toată perioada în care a dat învățătură. Lucrul acesta ar trebui să te pună pe gânduri.
Relațional
Calitatea vieții este determinată de calitatea relațiilor tale. Atunci când te gândești la relații, gândește-te la relația cu Dumnezeu, cu tine și cu oamenii din jurul tău, doar în felul acesta acoperi toate ariile.
Sport & Nutriție
Trupul tău este templul Duhului Sfânt, iar asta ar trebui să te facă să te gândești cum te raportezi la el. Mai exact, ce mănânci și cum îl îngrijești.
Rezumat carte
M-am gândit să ofer puțin ajutor când vine vorba de cititul cărților. De aici a venit ideea să fac rezumate la cărțile pe care le citesc și să le postez aici.
Video
Acesta este canalul meu de YouTube pe care te invit să te abonezi, dacă nu ai făcut-o încă.
Despre
Numele meu este Beni Rusu si echipez credinciosii sa traiasca viata din abundenta, prin intelegerea cele 7 arii ale vietii din perspectiva biblica: Intelectual, emotional, relational, financiar, spiritual, cariera & business si trupesc.
Hai alaturi de noi
Ultimul Video
Dă-i un SHARE pe Facebook.