Știința banilor – Brian Tracy

Ce sunt banii?

Banii sunt un mijloc de a face schimb, nimic altceva. În principiu, banii sunt intermediarul prin care schimbăm munca noastră cu munca altora.

Primul corolar al legii schimbului este că banii reprezintă o unitate de măsură a valorii pe care oamenii o dau bunurilor și serviciilor.

Orice valoare este subiectivă. Bunurile și serviciile nu au nici o valoare în sine, decât cea pentru care cineva este dispus să o plătească.

În urma unor analize și cercetări s-a demonstrat că omul este homo oeconomicus, adică acționăm întotdeauna în mod economic sau altfel spus, căutam să obținem tot timpul mai mult cu mai puțin.

Al doi-lea corolar al legii schimbului spune că munca ta este considerată de către ceilalți un factor de productivitate.

Al trei-lea corolar afirmă că suma de bani pe care o câștigi în acest moment este o măsură a valorii pe care alții i-o atribuie contribuției tale. Cu alte cuvinte, clientul de pe piață determină cât valorezi din punct de vedere financiar.

Al patru-lea corolar al schimbului spune că banii sunt un efect, nu o cauză.

Al cinci-lea corolar – pentru a mări suma de bani pe care o primești, trebuie să mărești valorea muncii pe care o prestezi.

Strategie pentru îmbunătățirea domeniului financiar – Întreabă-te: Ce abilitate unică este necesar ca să dezvolt, astfel încât să aduc o contribuție mai valoroasă în acest moment al carierei mele?

Care este bunul tău financiar cel mai valoros? Capacitatea de a câștiga bani. Și ce este aceasta? Este capacitatea de a produce rezultate, astfel încât oamenii să te plătească pentru ele.

Einstein a spus că dobânda compusă este cea mai mare putere din univers. Acest lucru înseamnă că ori de ori faci ceva pentru a-ți spori nivelul de aptitudini, acel ceva se unește cu celelalte informații pe care le ai deja și în cele din urmă vor produce rezultate extraordinare. Aceasta se mai numește și legea integrității inteligente.

Venitul nu înseamnă bogăție! Singurul lucru care este bogăție, este fluxul de numerar venit din alte surse.

Dacă vrei să ajungi la independență financiară, adică să nu mai fie niciodată nevoie să lucrezi și cu toate astea să-ți păstrezi stilul de viață actual sau chiar unul mai bun, întreabă-te:

Care este suma de bani la care trebuie să ajungi în bunuri și în flux numerar, lunar și anual, astfel încât să te poți opri?

Dacă vrei să ai succes în afaceri, este necesar să-ți satisfaci clienții cu ceea ce vor ei, mai repede și mai ușor și la prețuri mai scăzute decât oricine altcineva.

Cea mai greșită concepție despre bani este nerăbdarea și dorința unei satisfacții imediate. Perspectiva pe termen lung înseamnă că iei decizii pe termen scurt care vor avea impact pe termen lung.

La baza eșecului sau succesului din punct de vedere financiar, există o lege pe care Aristotel o numește “legea cauzalității”. Adică orice efect are o cauză și vice versa. Isac Newton a numit-o legea acțiunii și reacțiunii. El a afirmat că orice acțiune are o reacțiune, egală și opusă și că aceasta este o lege a universului.

Cel mai important principiu al succesului personal sau în afaceri este următorul: Devii ceea ce gândești în cea mai mare parte a timpului.

Lumea ta exterioară constituie o reflexie a lumii tale interioare. Prin urmare, nu ce ți se întâmplă, ci ceea ce gândești despre ce ți se întâmplă determină cum te simți și reacționezi. Nu lumea din exteriorul tău este cea care îți dictează circumstanțele sau condiția, ci lumea din interiorul tău determină condiția vieții tale.

Se spune că venitul unei persoane este direct proporțional cu venitul mediu a celor cinci persoane în compania cărora îți petreci majoritatea timpului.

Ca să ajungi să excelezi în tot ce faci și să ai succes, este necesar să-ți pui sub semnul întrebării toate convingerile limitative pe care le ai în mod constant.

W. Clement Stone își spunea în mod constant atunci când trecea prin circumstanțe negative opusul unui paranoic: Ce din această întâmplare mă poate ajuta să am mai mult succes?

Legea atracției – tu ești ca un magnet și atragi în viața ta tot ce gândești

Legea corespondenței – lumea exterioară este o reflexie a lumii interioare

Legea vibrației – recunoscută în lumea muzicii și se știe că orice lucru se află într-o stare de vibrație

În domeniul financiar există o lege a conservării, care afirmă că nu cât câștigi, ci cât păstrezi din cât câștigi va determina viitorul tău financiar.

Înainte de a cumpăra un lucru mai scump, așteaptă 30 de zile, iar dacă după această perioadă încă consideri că este relevant, îl poți achiziționa.

Diferența dintre datoria bună și rea este ca și cum ai vorbi de pasive și active.

Legea investiți – investighează înainte să investești

Primul corolar al acestei legi este că cel mai ușor lucru cu privire la bani este să-i pierzi.

Al doi-lea corolar – nu pierde niciodată bani

Al tri-lea corolar – Dacă te gândești că poți să pierzi puțin, veni ajunge să pierzi mult.

Al patru-lea corolar – Investește cu ajutorul experților care au antecedente de succes dovedite cu banii lor.

Legea dobânzii compuse – dacă investești banii cu atenție, în timp datorită acestei legi veni ajunge bogat.

Primul corolar al acestei legi – pune banii deoparte și nu te atinge niciodată de ei

Legea acumulării – orice realizare financiară este un cumul de mici eforturi și sacrificii pe care nimeni nu le vede sau apreciază vreodată.

Primul corolar – Pe măsură ce economiile tale cresc, dobândești un avânt ce te va conduce mai rapid în realizarea obiectivelor tale financiare.

Principiul avântului – unul din marile secrete ale succesului. Este necesară o cantitate enormă de energie pentru a te pune în mișcare și depăși inerția inițială la rezistența de acumulare financiară, dar odată pornit, este nevoie mult mai puțină energie pentru a continua să acumulezi.

Al doi-lea corolar – calculat după numărul de metri este greu, dar pas cu pas este floare la ureche.

Legea magnetismului – cu cât economisești și strângi mai mulți bani, cu atât atragi mai mulți bani. Aceasta se mai numește și legea atracției.

Primul corolar – această conștiință a prosperității atrage bani precum pilitura de fier este atrasă de un magnet.

Al doi-lea corolar – este nevoie de bani pentru a face bani. Pe măsură ce acumulezi bani, atragi mai multe posibilități de a face bani.

Dacă îți dorești să citești toată cartea, poți să o comanzi de aici. Mai jos ți-am pus mai multe variante cu prețul care ți se potrivește.

Elefant , libris , Cărturești

P.S. Dacă ți s-a părut benefic acest articol, te rog să-l dai mai departe și familiei, prietenilor ca să creștem împreună și astfel, ești și tu parte lucrării. Mulțumesc!

Spread the love

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul este protejat!
Scroll to Top
Deschide Chat
1
Ai nevoie de ajutor?
Buna,

Cu ce te pot ajuta?