Obiceiuri De Dimineață Pentru Oamenii De Succes

Fiecare dintre noi avem obiceiuri sau rutine în viața noastră. Acestea pot fie să te împuternicească și să te ajute, fie să te saboteze în realizarea potențialului tău și trăirii unei vieți din abundență.

Gândește-te doar, ce faci în fiecare dimineață când te trezești? Poate primul lucru, este să pui mâna pe telefon și să te uți să vezi dacă ai vreun mesaj sau vreo notificare. Poate mergi să faci un duș sau să te speli pe dinți.

Chiar există anumite vorbe sau expresii, care descriu foarte bine rutinele noastre de dimineață:

„A trebuit să trag de mine ca să mă trezesc.”
„Nici nu-mi deschid ochii până nu-mi beau cafeaua.”

Toate aceste lucruri, descriu obiceiurile pe care le avem. În esență nu este rău, deoarece aceste rutine ne ajută să consumăm mai puțină energie, dar ce este important, este dacă aceste obiceiuri te ajută sau nu.

Dacă obiceiul tău dimineață este să amâni alarma de 5 sau chiar 10 ori și apoi să alergi ca să te îmbraci, după care ești stresat că nu ajungi în timp la lucru, iar apoi mănânci ceva în grabă de pe unde găsești, lucrul acesta este foarte nociv. Acesta este un model de “AȘA NU!”.

Interesant este că dacă ai un astfel de obicei, vei resimți impactul acestuia pe parcursul întregii zile. Nivelul de energie va fi foarte scăzut, poate vei avea o stare emoțională foarte proastă pentru că nu ai mai avut timp să te redresezi și toate lucrurile se termină prost în cele din urmă.

Altceva este, când te trezești înainte cu câteva ore de plecarea la lucru, atunci când poate ceilalți dorm și îți începi ziua în termenii tăi.

Iar pentru asta, vreau să-ți sugerez acest concept pe care eu îl folosesc de un timp și m-a ajutat enorm de mult.

Este vorba de un acronim în care poate să fie înglobată toată rutina ta de dimineață. Vei vedea că după ce vei începe să aplici aceste lucruri, viața ta se va schimba și vei începe să fii mult mai productiv.

Îți spun toate aceste lucruri pentru că este necesar să ai obiceiuri sănătoase, ca să ajungi să trăiești o viață din abundență. Când spun obiceiuri sănătoase, mă refer la toate domeniile vieții, pentru că nu vrei să prosperi material, dar emoțional să fii în depresie. Cred că nimeni nu-și dorește asta, dar prea puțini sunt cei care caută stabilitatea în viață, în toate ariile.

După cum am spus, acest acronim pe care îl vom aborda, are menirea să te ajute să îți creezi obiceiuri sănătoase de dimineață.

S.A.V.E.

S – Solitudine (Singurătate)

Sunt sigur că dacă citești Biblia sau cel puțin ai citit-o, ai observat că Isus avea acest obicei. El mergea singur, ca să se roage și să stea în părtășie cu Dumnezeu Tatăl.

Marcu 1:35 „A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.”

În acest timp de solitudine, nu faci altceva decât să faci liniște în tine și să-ți pui lucrurile în ordine în viața ta. Practicarea solitudinii te ajută să te cunoști pe tine și să-L cunoști pe Dumnezeu.

Poate la început, pare ciudată această practică, mai ales în tumultul din societatea de astăzi. Nu mai știm să punem lucrurile pe pauză și să ne oprim din alergarea noastră.

În aceste momente de singurătate, poți să iei o carte și să citești despre domeniu de interes în care vrei să crești sau poți să citești Biblia ca să primești înțelepciunea lui Dumnezeu.

A – Afirmații

Poate nu ești foarte familiar cu acest concept și nici cu celelalte, dar nu-i nici o problemă. Totul se poate învăța!

Afirmațiile au menirea să te ajute să-ți formezi noi convingeri.

Romani 10:17 “Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”

În momentul în care tu rostești anumite lucruri peste viața ta, le auzi, iar asta te va determina, în timp, să le crezi.

De ce este important să faci acest lucru?

Dat fiind faptul, că viața noastră este condusă de convingerile interioare pe care le avem, cred că este esențial să te asiguri că ai convingeri care te împuternicesc, care te ajută și nu unele care te sabotează.

Dacă toată viața ți s-a spus că nu ești capabil de nimic și ai ajuns să crezi acele lucruri, vei acționa în conformitate cu nivelul credințelor tale.

Acesta este motivul, pentru care, trebuie să cauți să vezi, care sunt lucrurile pe care le crezi despre tine, despre viață și fiecare arie a acestia și să analizezi dacă te ajută sau nu să crezi acele lucruri. Dacă nu te împuternicesc acele convingeri, este timpul să le schimbi.

Cum poți să-ți creezi alte convingeri cu ajutorul afirmațiilor?

După ce ai identificat care este convingerea limitativă, formulează-ți una nouă în funcție de cum ai vrea să fie lucrurile, iar apoi repet-o constant.

De exemplu, dacă ți s-a spus în viață, că nu poți să faci nimic, gândește-te că Dumnezeu spune că prin Isus Cristos, poți să faci toate lucrurile.

Filipeni 3:14 “Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.”

V – Vizualizare

Când vorbim de vizualizare, trebuie să ne gândim la meditație. Știu că atunci când spun meditație, s-ar putea să fie o reacție interioară în tine de repulsie, și să te gândești la vreun lucru ciudat sau mistic. Crede-mă, nu este așa!

Dumnezeu ne îndeamnă în Cuvântul Său să facem lucrul acesta de nenumărate ori, dar poate l-ai trecut cu vederea sau poate uneori nu e așa de evident.

Iosua 1:8 “Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă (meditează) asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.”

Termenul “mediteză” este doar unul din locurile unde apare acesta, iar în limba ebraică, acest cuvânt se traduce prin: a rosti, a declara, a striga (a urla peste pradă cum face leul), a-ți imagina, a te gândi profund la un lucru.

Întrebarea este: ce poți să vizualizezi sau ce ar trebui să vizualizezi?

Poți să vizualizezi realitatea lui Dumnezeu în viața ta, acolo unde ea nu este manifestată, încă.

Urmărește-ți cuvintele, să auzi când spui: “Nu mă văd capabil să…”, „Nu mă văd făcând…”, „Mă văd (ceva negativ)…”. Acela este semnalul că în mintea ta este o imagine negativă despre un lucru și probabil Dumnezeu vrea să vezi lucrurile altfel.

Gândește-te la Avraam! Acesta se vedea prea bătrân ca să mai aibă copii. Dumnezeu însă, i-a schimbat atât numele, care a însemnat “tatăl multor neamuri”, dar i-a dat și imaginea stelelor de pe cer.

Acum, de fiecare dată când Avraam era strigat pe nume, el auzea: „tatăl multor neamuri”, ceva opus a ceea ce era în momentul respectiv vizibil. De fiecare dată când vedea stelele, își vedea sămânța, care era fără număr.

Ce produce o imagine dată de Dumnezeu în mintea ta? Credință, speranță, încredere, nădejde și multe alte lucruri.

Analizează care sunt imaginile pe care le ții în mintea ta și cere-I lui Dumnezeu să-ți dea imaginile Sale.

E – Exerciții fizice

Exercițiile fizice te ajută să te trezești mai bine, iar în plus îți cresc nivelul de energie. Nu este necesar să faci 30-60 de minute ca să te înviorezi. Sunt suficiente 10-15 minute, intense și vei vedea efectul imediat.

Putem să mai includem aici câteva lucruri pe care le poți face dimineața, iar unul din ele este să te hidratezi foarte bine. Un alt lucru necesar, este să mănânci un mic dejun sănătos și bineînțeles, să te conectezi cu cei dragi de dimineață. Ah și să nu uităm, un ultim lucru, este să ții un jurnal în care să scrii.

Beneficiile acestor lucruri sunt de nedescris. Sunt lucruri pe care eu le implementez de luni de zile, poate ani și care, m-au ajutat extraordinar de mult.

În concluzie, te încurajez să implementezi și tu câteva obiceiuri care sunt sigur că te vor ajuta în viață.

Dă mai departe acest articol unui prieten ca să ne educăm împreună.

Dacă vrei să aprofundezi aceste lucruri, îți recomand cartea Dimineața Miraculoasă de pe Elefant, Libris, Cărturești.

Citește mai multe articole de acest fel în secțiunea de dezvoltare personală.

Spread the love

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul este protejat!
Scroll to Top
Deschide Chat
1
Ai nevoie de ajutor?
Buna,

Cu ce te pot ajuta?