Secretul umblării cu Dumnezeu

Secretul umblării cu Dumnezeu

Secretul umblării cu Dumnezeu – care este acesta?

În toate timpurile, a existat o dorință a oamenilor să cunoască viitorul și să înțeleagă lucrurile ascunse, dar puțini au fost cei care au înțeles de unde vin aceste lucruri.

Mai puțini au fost cei care, odată cunoscută această informație, au fost gata să și plătească prețul pentru a o implementa în viețile lor.

Amos 3:7 – El nu face nimic fără să descopere prietenilor Săi.

Este foarte ușor de descoperit acest principiu, peste tot în Scriptură, odată ce îl cauți. Toate aceste lucruri vin dintr-un singur loc, din relația de prietenie cu Dumnezeu.

Contextual, versetul menționat vorbește despre profeți, dar nu trebuie să te blochezi în acest aspect, mai ales dacă înțelegi care era caracteristica predominantă a acestora.

Toți profeții au fost numiți prieteni ai lui Dumnezeu, iar astăzi, tu și cu mine putem să fim prieteni ai Săi.

Prietenia este o relație intimă și se bazează pe cunoaștere, una foarte profundă.

Isus vorbește despre cunoașterea dintre noi și El ca și copii ai lui Dumnezeu și folosește un termen care descrie cel mai înalt nivel de intimitate.

Mai exact, folosește exact același termen prin care este descrisă legătura intimă dintre un bărbat și o femeie.

Ioan 10:27 “Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine.”

În limba greacă “ginóskó” se traduce prin a cunoște, dar în mod special o cunoaștere prin experimentare. Cu alte cuvinte nu se referă la o cunoaștere despre Dumnezeu, ci o cunoaștere a lui Dumnezeu într-un mod personal.

Nu este o cunoaștere informațională, ci una experimentală.

Același termen este folosit de Maria, atunci cand vorbește despre cunoaștere din punct de vedere intim.

Luca 1:34 “Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu (nu cunosc în traducerea originală) de bărbat?”

În limba ebraică “yada” are aceeași conotație de relație intimă, adică cel mai intim nivel al unei relații, cel mai intim nivel al unei cunoașteri.

Geneza 4:1 NTLR “Adam a cunoscut‑o pe soția sa, Eva, iar ea a rămas însărcinată și l‑a născut pe Cain”

Îmi doresc atat de mult să scot în evidență acest adevăr neprețuit, că Dumnezeu își dorește să aibă o relație intimă cu tine, o relație care, este greu de explicat, dar care te transformă. Prin intimitatea cu Dumnezeu, El ți se descoperă și în felul acesta ajungi să beneficiezi și de lucrurile de care discutam la începutul acestui articol.

Zilele trecute, m-am oprit din nou asupra acestui principiu, ca să meditez asupra lui și am găsit mult mai multe ipostaze în care este evidențiat.

Dacă privești la lucrarea lui Isus, ai să vezi că El vorbea tot timpul în alegorii sau în pilde, cum le mai spunem noi. Este interesant de observat, faptul că El nu le vorbea în felul acesta oamenilor ca să înțeleagă lucrurile, ci ca să-i determine să-L caute pe El pentru înțelesul acestora.

Ucenicii mergeau la Isus adesea și Îl întrebau care este înțelesul lucrurilor pe care le-a vorbit. Doar această atitudine de căutare, Îl determina pe Isus să le descopere mai mult din adevărurile ce se aflau în spatele cuvintelor Sale.

În Marcu 9 cand Isus s-a dus pe munte, loc în care s-a tranformat la față, nu i-a luat pe toți ucenii cu El, ci i-a luat doar pe cei mai apropiați dintre aceștia.

Se pare că Dumnezeu, își descoperă adevărata natură doar celor care îi sunt prieteni, doar celor care au o relație intimă cu El.

În același pasaj, putem observa că ei, cei mai apropiați Domnului Isus, au putut să audă cuvintele Tatălui și să cunoască adevărata identitate a Fiului, mult înainte ca ceilalți să o facă.

Marcu 9:7 “A venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi!”

Așadar, dacă îți dorești să-L cunoști pe Dumnezeu așa cum este, trebuie să cauți să fii mai intim cu El. Poate îți dorești să cunoști planurile Sale pentru viața ta, iar răspunsul este în același loc, în intimitatea cu El.

Dumnezeu este gata să-ți descopere toate aceste lucruri și multe altele, dar întrebarea se pune: Vrei tu aceste lucruri și ești gata să platești prețul pentru ele?

Pentru mai multe articole de acest fel, te rog să intri aici.

Pentru conținut educațional în format video sau audio, te rog să intri aici.

Spread the love

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul este protejat!
Scroll to Top
Deschide Chat
1
Ai nevoie de ajutor?
Buna,

Cu ce te pot ajuta?