Viața de rugăciune

Introducere

Nimic din ce s-a întâmplat în viața lui Isus nu a fost întâmplător. Toate lucrurile au fost pregătite mai dinainte de întemeiere lumii cu lux de amănunte.

Lucrul acesta mă fascinează! Pe tine nu?

Spun aceste cuvinte pentru că Tatăl s-a gândit până și la cultura în care Isus trebuia să se nască deoarece mesajul Său avea să aibă cel mai mare impact atunci.

Este surprinzător de observat că pe vremea lui Isus erau două filozofii majore sau două moduri de gândire proeminente: Filozofia romană care era inspirată din cea greacă și modul de gândire iudaic.

Cu ce se deosebesc acestea două și de ce le-am menționat în această introducere?

În filozofia greacă, este suficient să ai noțiuni cognitive sau informații, dar modul de gândire iudaic prevede că informațiile pe care le ai în minte să fie puse în practică, altfel sunt lipsite de valoare.

Ca și concluzie la aceste cuvinte, aș vrea să spun că atunci când Isus ne-a numit discipoli sau ucenici ai Săi, nu a vrut să avem doar cunoștințele Sale, ci să le și punem în practică.

Acestea fiind spuse și revenind la subiectul vieții de rugăciune, nu este suficient să ai doar informații despre modul în care Isus se ruga sau diferite feluri de rugăciune, ci este necesar să urmezi modelul Maestrului și să faci aceleași lucruri.

Ce spune Biblia

Matei 6:5 „Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.
v.6 Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.”

Isus începe cu afirmația „când vă rugați”, nu „dacă vă rugați”. Asta înseamnă că rugăciunea nu este opțională, ci este un must, un imperios, este ceva ce trebuie făcut cu regularitate.

La început, poate ca o disciplină, după care poate ajunge să fie un obicei, respectiv un stil de viață, după cum vedem și în cazul Domnului Isus. (Marcu 1:35, 14:32; Luca 6:12, 9:18, 11:1, ș.a.m.d).

Deci, până la urmă ce este rugăciunea dacă tot trebuie să o practici?

Rugăciunea este comunicarea dintre Tatăl și copiii Lui, nu o practică religioasă.

Isus continuă să ne învețe ce este rugăciunea și pare puțin contrariu a ceea ce noi căutăm să facem uneori.

El spune să nu căutăm să ne arătăm în locurile publice cât suntem noi de spirituali și cât de mult ne rugăm. Dorința Sa este să căutăm să fim intimi cu El și să cultivăm acea relație de tip Tată-copil.

Dacă ai să te uiți la modul în care Isus se ruga, nu ai să-L vezi niciodată căutând să se afișeze în public rugându-se. Cel mai adesea, Îl vezi pe un munte singur cu Tatăl sau într-un loc izolat departe de mulțimea care putea să-L distragă.

Isus a înțeles importanța rugăciunii și mai mult, a înțeles ce înseamnă solitudinea sau să ai o viață de rugăciune. Doar având această practică poți ajunge să ai viață din abundență.

Ce poți învăța de la cuvintele Domnului Isus?

v.6 Să cauți să ai un loc al tău, personal, unde să te întâlnești cu Dumnezeu. Nu biserica! Mersul la biserică este bun pentru că acolo ne putem sluji unii altora, ne susținem unii pe alții, dar aceasta nu este suficientă.

Nu poți să fii un credincios autentic sau un ucenic a lui Cristos doar mergând la biserică. Un ucenic este într-o constantă legătură cu Maestrul Său, iar asta se dezvoltă în intimitate, singuri.

Concluzie

O relație dintre două persoane nu se dezvoltă în mijlocul unei mulțimi, ci într-un loc în care aceștia sunt singuri și se pot concentra unul pe celălalt, fără distrageri și în acest fel se pot conecta.

În același fel, relația noastră cu Dumnezeu nu poate să crească doar prin practicarea mersului la biserică. Pentru a întreține această relație și pentru a crește în ea, este nevoie de o viață de rugăciune.

Decizie personală

Acum că înțelegi că trebuie să te rogi și că un credincios autentic nu poate trăi doar cu ce i se oferă la întâlnirile bisericii, este responsabilitatea ta să alegi să faci lucrurile în acest fel.