Are biblia de spus ceva despre emoții și sentimente? Poate la o primă vedere, pare că nu, dar în ea, vedem tot felul de oameni și întâmplări, care au experimentat trăiri și emoții normale, ca mine și ca tine.
Acum ceva timp, o fată pe care o cunosc, a avut un eveniment neplăcut în familie. Este vorba despre un deces. I-a murit mama. Am avut posibilitatea să stau de vorba cu ea și să împărtășim câteva idei și mi s-a părut interesant că, nici după o lună de la eveniment, starea ei emoțională era una foarte bună.
În același timp, mi-am adus aminte de o veche colegă de lucru, care a trecut prin aceeași circumstanță și pentru cinci ani, a fost în depresie.
Dacă ești ca mine, curios, începi să-ți pui întrebări când vezi astfel de lucruri.
Cum pot două persoane să treacă prin situații similare, dar reacțiile lor emoționale să fie atât de diferite?
Până la finalul acestui articol, vom explora acest adevăr din perspectiva Scripturii.
Oricum, consider că acesta este cel mai bun mod ca să cunoști un lucru, prin faptul că te uiți ce are biblia de spus despre el.
Ioan 8:32 „veţi cunoaşte adevărul , şi adevărul vă va face slobozi.”
Ce sunt emotiile?
Conform dexului, emoțiile sunt reacții afective ce oglindesc atitudinea individului față de realiate.
Am subliniat aceasta afirmație, pentru că, dacă înțelegi acest adevăr, viața ta o să devină mult mai ușoară.
Sunt foarte mulți oameni, care, cred că emoțiile lor sunt așa niște lucruri neexplicabile sau greu de înțeles. Ceva care se întâmplă din cauza circumstanțelor, evenimentelor sau chiar a altor oameni. Dar când analizezi această definiție simplă și meditezi la ea, ai să-ți dai seama de cu totul altceva.
Cum au aparut emotiile?
Emoțiile sunt un lucru bun și sunt ideea lui Dumnezeu.
Geneza 1:26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”
v.27 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut”
Dumnezeu are emoții și din acest motiv, ne-a creat și pe noi cu ele. Altfel, ar fi putut să ne creeze ca pe niște roboți, fără să simțim nimic și fără să gândim. Dar ne-a făcut asemenea Lui. Adică, avem capacitatea să analizăm lucrurile, să gândim, să simțim, să decidem, chiar dacă, unele lucruri pe care le decidem, nu sunt în acord cu voia Lui.
Toate astea, pentru că a vrut să fim ca El. Să avem libertate și să-I semănăm.
Emotiile sunt un indicator
Am dat o căutare pe google, ca să văd ce caută oamenii despre emoții. Și am rămas surprins, ca să observ că una din căutările cele actuale este: CUM SĂ SCAP DE EMOȚII?
Cu alte cuvinte, cum pot să le arunc la gunoi sau cum pot să mă transform în robot?
Emoțiile au rolul lor. Ele ne-au fost date să ne slujească, dar pentru că nu am fost învățați cum să le gestionăm în mod eficient, am ajuns noi să le slujim lor.
Vreau să-ți spun un adevăr. Chiar dacă nu-ți place ce simți de fiecare dată, trebuie să accepți asta. E în regulă să ai și emoții negative, pentru că ele sunt un indicator. Cel mai important lucru, este să identifici ce încearcă să-ți transmită fiecare emoție, ca să poți face ceva.
De exemplu, dacă conduci mașina și apare un martor în bord sau o lumină cu un semn pe ea, ce faci? Sunt oameni care poate nu fac nimic. Dar indicat este, să te interesezi ce înseamnă. Așa că, fie suni mecanicul, pentru că el înțelege acest limbaj, fie cauți pe google sau pe youtube, ca să-ți descifreze cineva acele semne.
Exact așa funcționează și cu emoțiile. Fie înveți tu prin analiză, cum ajungi să experimentezi anumite emoții, fie înveți de la alții, iar mai apoi, doar urmărești procesul în viața ta și ajustezi lucrurile.
Deci, în esență, emoțiile sunt bune, că ne arată ceva. Nu vrei să scapi de ele, ci să le înțelegi și să faci schimbările necesare.
Mituri despre emotii
Ce spune psihologia?
Că emoțiile tale sunt rezultatul genelor tale. Cu alte cuvinte, dacă tata tău sau cei din familie au avut o predispoziție spre depresie, așa trebuie să ai și tu.
Sau dacă ai un temperament melancolic, automat, va trebui să trăiești cu lucrurile astea toată viața și vei rămâne un depresiv.
O altă minciună, este că, tu ești rezultatul mediului înconjurător. Acest mit, a plecat de la darvinism sau evoluționism. Care spune că, emoțiile nu sunt decât un instrument de supraviețuire, iar noi suntem doar niște „animale”.
Biblia în schimb, îmi spune cu totul altceva. Deci, nu am de ce să cred aceste mituri. Este adevărat, că dacă stai într-un mediu nociv, tu poți să ajungi să te lași influențat de acel mediu și în felul acesta, preiei comportamentele lor. Dar nu e un automatism! Am stat între oameni care se drogau, fumau și multe alte lucruri și eu nu am mai făcut asta.
De ce? Pentru că am capacitatea dată de Dumnezeu să aleg. Pot să-mi aleg gândurile, emoțiile, comportamentele, mediul în care stau ș.a.m.d.
Maturitatea spirituală nu poate merge mai sus de maturitatea emoțională
Ești angajat pentru competențe, dar ești dat afara din lipsa de inteligență emoțională.
Inteligenta emotionala | 5 piloni ai EQ
În Inteligența Emoțională exista 5 piloni:
- Autocunoașterea sau recunoașterea
- Gestionarea sentimentelor
- Automutilarea
- Recunoașterea la alții – empatie
- Influențarea emoțiilor altora
Ascultă toată sesiunea, dacă vrei să cunoști explicația acestor piloni.
Emotiile sunt o alegere
În cele ce urmează, îți prezint o metodă super simplă, ca să-ți schimbi starea emoțională.
A-B-C
A – eveniment
B – interpretare
C – reacție (ce simt)
Îți dau un exemplu concret, ca să înțelegi cât e de simplu.
Să presupunem că stau în fața oamenilor și vorbesc. În timp ce fac asta, văd pe cineva căscând (A). După ce îl văd că face asta, mă gândesc că nu știu să vorbesc suficient de bine și că îi plictisesc pe oameni (B). Mai apoi, încep să îmi spun cuvinte negative și să mă simt necorespunzător (C).
Ți-am arătat întreg procesul, prin care, ajungem să simțim lucruri. Acum, să zicem că las (A), adică evenimentul la fel, doar că schimb B, adică interpretarea și automat se va schimba (C), adică reacția sau ceea ce simt. În loc să interpretez (B), cum am facut-o mai devreme, mă gândesc că persoana care a căscat, poate a fost la lucru de noapte și nu a dormit. Automat, C o să se schimbe și o să simt empatie față de acea persoană, pentru că este obosită și mă gândesc că îmi pare rău de ea.
Totul s-a schimbat, doar prin faptul că am schimbat (B), adică interpretarea lucrurilor.
Mai multe articole de acest gen aici.
Ce spune Biblia despre Emotiile – Video
Poti sa urmaresti in acest video ce spune Biblia despre emotii.
Vezi resursele noastre
Dacă vrei să crești în mod constant, atunci te încurajez să vezi resursele pe care ți le punem la dispoziție și să începi să investești în tine.