Sistemul de ghidare al vieții

Este interesant de remarcat că oamenii care nu trăiesc în conformitate cu modul de viață a maselor sunt numiți ciudați, înguști, unii chiar nebuni, ș.a.m.d.

Întrebarea mea este: Cine a impus un standard pentru a vedea ce este normal sau anormal?

In momentul in care analizezi, poti observa că părerile majorității oamenilor se vor schimba în mod continuu în funcție de circumstanțe. Asta înseamnă că majoritatea nu au neapărat un standard după care se ghidează.

Așadar, pentru cei mai mulți oameni nu există o normalitate pentru că nu au un standard al ei.

Deci, în funcție de situație vor spune ce este normal și anormal, toate raportate la beneficiul personal.

Eu am numit acest sistem de ghidare “circumstanțial”. Adică, în funcție de circumstanțe și de beneficul personal, decid ce să fac.

Însă, atunci cand alegi să ai ca și standard Cuvântul lui Dumnezeu nu mai există loc de interpretare, totul este negru pe alb.

Chiar dacă uneori nu este în avantajul tău, știi ce este cel mai bine și vei putea acționa în conformitate.

Perspectiva Bibliei

Romani 12:2 BVA – Să nu vă conformaţi modelului oferit de lumea acestui secol; ci să vă transformaţi prin înnoirea modului vostru de gândire, ca să puteţi avea abilitatea de a înţelege ce doreşte Dumnezeu de la voi. Iar dorinţa Sa este bună, plăcută şi perfectă.

Cuvântul lui Dumnezeu este Standardul suprem și dacă vrei să trăiești această viață din abundentă ar fi bine să i te aliniezi.

Am să prezint unul, două beneficii pe care le ai atunci când ai un standard după care te ghidezi în viață.

Beneficiile unui standard după care să-ți trăiești viața

Oamenii care nu au un standard după care se ghidează trăiesc adesea în confuzie, care mai apoi crează deznădejde, iar în cele din urmă poate duce la depresie.

În momentul în care ai un standard după care îți conduci viața, avantajul este că ai claritate și poți decide imediat, nu constrâns de circumstanțe.

Asta înseamnă, că cel care are un standard după care se conduce în viață, are minte limpede și automat și starea lui emoțională este una foarte bună.

Aceasta este cauza pentru starea emoțională precară a acestei generații, lipsa unui standard după care să se ghideze.

Iosua 1:8 BVA – Gura ta să nu abandoneze obiceiul de a citi (zilnic) din această carte a legii! Meditează la conţinutul ei atât ziua, cât şi noaptea, urmărind să respecţi tot ce este scris acolo. Pentru că atunci vei avea succes oriunde vei merge; şi vei prospera!

Concluzie

Dumnezeu a lăsat Cuvântul său ca și standard pentru viețile noastre nu pentru a ne constrânge să trăim cum vrea El, ci pentru că întelegerea Lui este net superioară și știe care sunt legile spirituale care guvernează universul și îți vrea binele.

Decizie personală

Dacă vrei să trăiești o viața din abundentă, este necesar să crezi acest Cuvânt și să-l trăiești, dar totul depinde de tine și ce alegi să faci.

Rugăciune

Tată, în numele lui Isus te rog să mă ajuți să folosesc ca și standard pentru viața mea Cuvântul Tău. Îți cer să-mi dai înțelepciune să-L înțeleg și capacitatea să-L trăiesc. Amin!

elefant.ro%20

Spread the love

2 thoughts on “Sistemul de ghidare al vieții”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul este protejat!
Scroll to Top
Deschide Chat
1
Ai nevoie de ajutor?
Buna,

Cu ce te pot ajuta?