7 moduri prin care Dumnezeu vorbeste

Imi aduc aminte si acum, primul moment cand am devenit credincios si reactia pe care am avut-o atunci cand am citit ca cineva poate sa auda vocea lui Dumnezeu.

Fara sa am vreun studiu teologic sau sa cred vreo anumita doctrina confesionala, am vazut scris in Scriptura ca El vorbeste si astazi. Credinta mea era ca a unui copil, asa ca daca am citit asta, am avut increderea interioara ca asa si este.

De la a vedea scris in biblie, pana la credinta, a fost doar un pas, dar apoi a venit si dorinta ca sa-L aud pe Dumnezeu. In una din circumstante, mama mea m-a indemnat sa ma rog ca sa pot sa iau o decizie cu privire la un anumit lucru.

Eu am vazut ca este posibil ca El sa vorbeasca prin cateva metode, asa ca i-am cerut sa o faca prin cea care mi-a ramas intiparita in minte si de care mai auzisem, prin vise.

Rugaciunea mea a fost una simpla si i-am cerut sa faca exact lucrul mentionat.

Cand m-am pus la culcare, El mi-a vorbit, doar ca nu a facut-o prin intermediul unui vis, ci prin intermediul unei viziuni sau ce numim vedenie. Nu am stiut cum se poate primi o vedeni sau cum era asta, dar am stiut sigur, ca aceea a fost vorbirea lui Dumnezeu si mi-a dat claritate.

Acolo a inceput calatoria mea in auzirea vocii lui Dumnezeu, iar de atunci, este lucrul cel mai puternic in inima mea ca si dorinta, ca sa-L aud pe El.

Se fac opt ani de atunci, iar pana in prezent, pot sa spun ca am experimentat foarte multe moduri prin care El comunica. Dar inainte sa-ti prezint cateva din ele, vreau sa iti evidentiez care este procesul prin care ajungem sa-L auzim pe El sau mai bine spus sa-I recunoastem vocea. Spun sa-I recunoastem vocea, pentru ca El ne vorbeste adesea, doar ca noi nu stim ca este Dumnezeu.

Ca sa intelegi o limba, mai intai trebuie sa o inveti, si asa este si cu Dumnezeu. Daca vrei sa comunici cu El, trebuie sa-I intelegi limbajul. Cu alte cuvinte, nu ai decat sa te uiti in Cuvantul Sau si sa vezi care este modul prin care a mai vorbit, ca sa poti sa-l identifici imediat.

Eu am citit despre vise si am vazut ca acesta este unul din modurile prin care El comunica, asa ca, ma asteptam sa o faca asa.

Ce vreau sa specific inca de la inceput, este ca Dumnezeu nu va contrazice niciodata Cuvantul Sau atunci cand va vorbi. De exemplu: El nu va spune niciodata sa divortezi si sa iti gasesti pe altcineva, pentru ca este impotriva Cuvantului Sau.

Un alt lucru important pe care vreau sa-l mentionez, este ca Dumnezeu nu iti va vorbi ca sa mai adaugi lucruri la Scriptura. Canonul biblic a fost scris si asa va ramane. Ce iti vorbeste El personal, este strict personal pentru calauzire personala sau slujirea trupului Sau.

Cuvantul scris (Logos) sau biblia

Din acest motiv, pot sa spun foarte clar ca primul si cel mai important mod in care Dumnezeu vorbeste, este Cuvantul Sau scris. Adica biblia. Daca vrei sa stii care este voia Lui pentru viata ta la nivel general, atunci acolo ai sa o poti identifica pentru fiecare domeniu al vietii tale.

Acest cuvant dupa cum spuneam trebuie sa fie filtru prin care treci toate celelalte revelatii pe care le primesti.

2 Timotei 3:16-17 „Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.

Cuvantul vorbit a lui Dumnezeu (Rhema)

Romani 10:17 „Astfel credinta vine in urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvantul lui Cristos”

Termenul grecesc pentru Cuvant, in acest verset este rhema. Adica credinta vine prin cuvantul lui Dumnezeu vorbit sau facut viu de catre Duhul Sfant.

Sub acesta categorie, intra si celelalte moduri prin care Dumnezeu vorbeste.

Vise

Dupa cum mentionam si in marturia mea, la inceput, Dumnezeu vorbeste cu noi prin intermediul viselor.

Iov 33:14-16 „Caci Dumnezeu vorbeste cand intr-un fel, cand in altul, dar omul nu ia seama. Intr-un vis, intr-o vedeni de noapte, cand oamenii sunt cufundati intr-un somn adanc, cand ei dorm in paturile lor, atunci El le deschide urechile si ii instiinteaza prin invataturile Lui.

Adesea pierdem din vedere, cand Dumnezeu ne vorbeste in felul acesta, pentru ca nu ne asteptam sa o faca. De cele mai multe ori tratam visele ca pe ceva „de aruncat”. Ba mai mult, chiar exista oameni care neaga posibilitatea ca Dumnezeu sa ne vorbeasca in modul acesta.

Vedenii

Din acelasi verset folosit anterior, putem vedea ca El ne poate vorbi si prin vedenii sau viziuni. Nu vizuini, ci viziuni, bine?


Ce sunt vedeniile sau cum le poti primi?

Acestea pot sa fie de mai multe feluri, dar aici o sa mentionam pe scurt doua din ele.

Exista vedenie exterioara, care se manifesta atunci cand Dumnezeu iti da capacitatea sa poti vedea cu ochii fizici in lumea spirituala.

Uneori acest lucru se poate intampla in acealsi timp. Adica sa poti sa vezi si lumea spirituala, dar si lumea fizica cu ochii fizici.

Iar celalalt tip de viziune, este cea interioara. In acest caz, vezi lucrurile din lumea spirituala cu ochii spirituali, adica in interiorul tau.

Natura

Romani 1:20 „In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El.”

Oriunde te uiti in natura, poti sa observi maretia lui Dumnezeu si intelepciunea Sa. Sa mergi pe premiza ca totul este coincidenta unei evolutii sau pura intamplare, este lipsa de inteligenta.

Natura este plina de ordine, si se vede ca toate lucrurile au fost create pentru un scop specific. Nimic nu e intamplator in ea. Acestea trebuie sa vorbeasca despre El, Creatorul.

Ingeri

Un mod putin mai „ciudat” am spune, sunt ingerii. Am zis mai ciudat, pentru ca este iesit din comun. Unii credinciosi mai sunt cumva obisnuiti sa le vorbeasca Dumnezeu intr-un anumit mod, dar nu prin ingeri. Cu toate astea, El continua sa vorbeasca si in acest fel.

Evrei 1:14 „Nu sunt oare toti duhuri slujitoare trimise sa indeplineasca o slujba pentru cei ce vor mosteni mantuirea?”

In Scriptura gasim aproximativ 250 de relatari, care au legatura cu miscarea angelica.

Deci, daca acestia sunt slujitorii Imparatului, de ce sa nu crezi ca Dumnezeu poate sa-ti comunice prin ei?

Cuvant profetic

1 Corinteni 14:3 „Cine proroceste, dimpotriva, vorbeste oamenilor spre zidire, sfatuire si mangaiere.”

Acesta este darul pe care, apostolul Pavel ne incurajeaza pe toti sa-l cautam. Nici nu-i de mirare de ce a facut aceasta afirmatie. Dorinta lui era ca noi ca si copii a lui Dumnezeu, sa auzim vocea Lui si ce are El de spus.

Iar prin intermediul acestui dar, exact acesta este lucrul care se intampla.

Nu odata mi-a fost dat sa vad cum oamenii au fost atinsi in mod profud, de manifestarea acestui dar si chiar vieti au fost schimbate.

Pentru mai mult articole de felul acesta, te incurajez sa vizitezi site-ul nostru.

Cum sa auzi vocea lui Dumnezeu – Video

Spread the love

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul este protejat!
Scroll to Top
Deschide Chat
1
Ai nevoie de ajutor?
Buna,

Cu ce te pot ajuta?