Cum îți alegi partenerul de viață?

Introducere

Astăzi discutăm despre un subiect destul de fragil aș putea să spun, pentru că este o alegere foarte importantă pe care trebuie să o faci și care, îți va influența viața major.

Poate este chiar a doua cea mai importantă alegere, după alegerea de a-L urma pe Cristos ca Domn și Mântuitor.

Dacă ne gândim la alegeri în general, în orice domeniu mai poți face ajustări după ce te-ai decis deja. Dar în cazul alegerii partenerului de viață, Biblia transmite foarte clar ideea că Dumnezeu stă împotriva divorțului.

Maleahi 2:16a DCC “Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie – zice Domnul Dumnezeul lui Israel”

Deci, dacă îți dorești să trăiești o viață din abundeță, este necesar să te asiguri că alegi într-un mod înțelept. Iar pentru asta, am să enunț câteva principii, care să te ajute să faci acest pas.

Mituri

•Dumnezeu a pregătit pentru tine jumătatea perfectă.

Uneori din cauza acestei idei și din cauza imaturității care se manifestă prin nesiguranță de sine, oamenilor le este frică să aleagă, în cazul în care văd la cealaltă persoană vreun defect.

Așteptările lor sunt exagerate și vor ca partenerul să fie perfect ca să compenseze și defectele lor.

Acestă convingere este inconștientă și cam greu de identificat. De multe ori acești oameni găsesc scuze banale pentru care nu vor să înceapă o relație cu o anumită persoană.

•Dumnezeu îți va spune cu cine să te căsătorești

Bineînțeles că această afirmație încalcă libertatea de a alege, nu numai pe a ta, dar și pe a celeilalte persoane.

Dacă Dumnezeu ți-ar spune pe cine să alegi, iar mai apoi nu v-ați înțelege și s-ar întâmpla ceva, ai da vina pe El…

Acesta este și motivul pentru care Dumnezeu i-a ales omului o singură dată partenerul de viață, iar mai apoi nu a mai făcut asta.

În grădina Eden, Dumnezeu i-a dat-o lui Adam pe Eva ca și ajutor sau ca și partener de viață. Dar în momentul în care Adam a păcătuit, i-a spus lui Dumnezeul că femeia pe care El i-a dat-o, l-a determinat să facă asta.

Acest exemplu a fost sub formă de glumă, dar aceasta poate fi și realitatea!

Uneori cei care cred acest lucru au o înțelegere teologică greșită asupra acestui subiect, dar sperăm că după citirea acestui articol lucrurile vor fi mai clare.

Dumnezeu ți-a dat libertatea de a alege, așadar este responsabilitatea ta să îți alegi partenerul de viața.

Am marcat cuvântul responsabilitate pentru că unii din cei care cred acest lucru, îl cred tocmai din acest motiv : Frica de a-și asuma responsabilitatea, frica de a alege greșit… Cu alte cuvinte, imaturitate.

•Vei fi împlinit/fericit după ce te căsătorești

Aceasta este una dintre cele mai mari capcane și foarte mulți oameni cad în ea. Multe persoane sunt tot timpul descurajate, deznădăjduite și așteptă să se căsătorească cu speranța că partenerul de viață sau căsnicia îi va împlini.

Dacă crezi lucrul acesta, ești într-o mare înșelătorie. Dacă tu nu ești împlinit când ești singur, nu vei fi nici în căsătorie pentru că tu cultivi acea stare de neîmplinire și o vei duce cu tine și într-o relație.

Îmi plac spusele lui Dr. Myles Munroe

“Nu căuta să te căsătorești până când nu simți că ai putea să trăiești de unul singur.”

Poate nu ești de acord cu aceste cuvinte sau poate par dure, însă dacă încă nu ai ajuns să spui aceste cuvinte, înseamnă că încă ești în căutarea cuiva să te împlinească.

Problema în acest caz este că atunci când vei intra în relație, vei stoarce toată viața din cealalată persoană pentru că tu crezi că ea trebuie să te împlinească.

Împlinirea ta trebuie să fie Dumnezeu, El este Sursa!

Ce spune Biblia

I. Persoana să fie credincioasă.

2 Corinteni 6:14 DCC “Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?”

Dacă intri într-o relație cu gândul că Dumnezeu o va schimba pe acea persoană și aștepți ca ea să se convertească în timp, faci o mare greșeală, al cărui risc ți-l asumi.

Dumnezeu este clar în acest lucru! Nu îți lua pe cineva care nu are aceleași convingeri ca tine și nu este născut din nou.

II. Alege pe cineva care are aceleași valori ca și tine sau cel puțin jumătate din ele, plus una.

Amos 3:3 DCC “Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?”

De obicei doi oameni merg împreună dacă se învoiesc la același lucru sau cu alte cuvinte, dacă au ceva în comun.

Dacă nu aveți nici un lucru în comun, nu este indicat să începeți o relație pentru că lucrurile comune, subiectele, activitățile ne ajută să avem relații de calitate, iar dacă acestea lipsesc, relația va fi lipsită de aceasta.

III. Trebuie să îți placă

Știu că exista o vorbă la un momentdat care afirma: “sufletul contează și nimic altceva”.

Da, sunt de acord, sufletul contează, dar dacă nu îți place ca și persoană, ca și fel de a fi, nu are rost să începi o relație pentru că Dumnezeu nu îți va da pe cineva de care nu ești atras.

Repet, El nu te forțează să alegi pe cineva dacă tu nu vrei și nu îți place.

“Nu există oameni urâți, doar gusturi diferite”

Asta înseamnă că toți avem gusturi diferite și fiecăruia ne plac anumite trăsături mai mult decât altele, dar asta nu înseamnă că trebuie să rămâi blocat în ele.

Poate te-ai gândit deja cum ți-ar plăcea să arate partenerul ideal pentru tine, dar încearcă să fii flexibil, nu absurd.

IV. Învățabil

Matei 5:6 DCC “Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!”

Aceasta poate să fie una din cele mai importante atribute pe care partenerul de viață să le aibă.

Versetul de mai sus spune că doar cei flămânzi și însetați sunt săturați. De ce? Pentru că ei caută și își doresc!

În același fel se întâmplă și cu omul învățabil, el tot timpul își dorește să se schimbe, să se dezvolte, iar odată ce el crește, automat beneficiile se reflectă și în relație.

Concluzie

Acesta este o alegere unică în viață, așa că fi foarte atent la toate lucrurile menționate și nu numai, ci și la alte detalii de felul acesta.

Decizie personală

Decizia îți aparține în modul în care îți alegi partenerul. Nu uita un lucru, cu cât vei căuta mai mult să aplici principiile biblice în luarea acestei decizii cu atât vei fi mai binecuvântat.

Rugăciune

Tată, în numele lui Isus mă rog să mă ajuți să fac cea mai bună alegere în vederea căsătoriei. Îți mulțumesc că Tu îmi dai înțelepciune pentru acest lucru, Amin!

P.S. Dacă ți-a plăcut acest articol, te rog să îl distribui mai departe și în acest fel să ajungă acest mesaj la cât mai mulți oameni. Iar prin acest lucru, faci și tu parte din această lucrare.

Spread the love

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul este protejat!
Scroll to Top
Deschide Chat
1
Ai nevoie de ajutor?
Buna,

Cu ce te pot ajuta?