fbpx
ce spune biblia despre darul vindecarii

Ce Are Biblia De Spus Despre Darul Vindecarii

Domnul Isus mergea din loc în loc și îi vindeca pe toți, care veneau la El, ca să primească vindecare.

Poate ai să spui: Bine, bine, dar El era Isus, adică, este Dumnezeu. Cum pot eu să mă rog pentru alții? Adică, nu trebuie să fii cumva vreo persoană hiper spirituală?

Adevărul este că, un miracol sau un dar, nu se manifestă pentru că o persoană este bună sau sfântă, ci pentru că Dumnezeu este bun, iar noi, ca și copii ai Lui, ne punem credința în El.

Oricum, hai să discutăm puțin despre darul vindecării.

1 Cor 12:9 “altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh;”

Acest dar îl evidentiaza pe Dumnezeu ca Videcatorul nostru – Iehova Rafa.

Darul din acest context în lb. greacă este “charismata” și este la plural. Deci, este vorba despre darurile tămăduirilor, care în lb. greacă este “iama” (vindecare, remediu), a cărui rădăcină este “iaomai” și este la plural (vindecărilor).

De aici am dedus ca probabil exista câte un dar de vindecare pentru fiecare boala in parte. Nu înseamnă că fac o teologie din asta, ci este o concluzie personală.

Acesta poate este și motivul, pentru care, unii au o deschidere mai mare, prin care, Dumnezeu lucrează oferind vindecare la dureri de spate, genunchi, iar alții se roagă foarte mult pentru diabetici și majoritatea sunt vindecați.

Ce vreau sa spun este ca uneori parca prin intermediul unor oameni se vindeca o anumită categorie de bolnavi, prin altcineva o alta categorie de boli și de bolnavi.

Cred ca, acest lucru poate sa fie valabil, nu fac teologie din el, dar ma gândesc ca astfel, biserica poate ajunge dependenta de un singur om, prin care lucrează vindecarea. In felul acesta, exista diferite persoane prin care Dumnezeu poate aduce vindecarea.

Asta nu înseamnă ca nu exista oameni care se pot ruga pentru vindecarea tuturor bolilor și in același timp oamenii sa fie vindecați.

După cum am spus, in domeniul darurilor se aplica principiul credinței din Romani 12:6 – fiecare sa utilizeze darul după măsura credinței.

Dacă crezi ca Dumnezeu poate aduce vindecare într-un anumit caz, ai putea sa te rogi și sa te aștepți sa se întâmple.
Adesea acest dar este specific la apostoli și evanghelisti pentru ca prin intermdiul acestuia, oamenii sunt atrași la Cristos.

Asta nu înseamnă ca este rezervat doar pentru aceștia. Eu cred ca orice credincios poate umbla in aceste daruri ori de câte ori este nevoie pentru a aduce Împărăția pe pământ.

Marcu 16:17 “Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; v.18 vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” v.19 Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu. v.20 Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.)

Scopul acestui dar nu este doar pentru a atrage pe cei nemantuiti, ci și pentru edificarea și întărirea Bisericii.
Îl vedem pe Isus mergând din loc in loc vindecând și tămăduind orice fel de boala și neputința.

Fapte 10:38 “cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.”

De ce a făcut aceste lucruri? In primul rând pentru ca El a venit sa nimicească lucrările diavolului și la fel trebuie să facem și noi. Un alt motiv este că El a vrut sa atraga atenția celor necredinciosi prin aceste lucruri.
Acesta este motivul pentru care le-a spus:

Ioan 10:37 “Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. v.38 Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine, şi Eu sunt în Tatăl.”

In momentul in care aceste lucruri se întâmpla in biserica și oamenii sunt vindecați, biserica nu poate sa facă altceva decât sa se întoarcă cu fata spre Dumnezeu și sa-L recunoască ca Vindecător și sa-I recunoască existența, puterea și astfel El este glorificat.

Deci, acest dar ca și celelalte de altfel ar trebui sa fie manifestat in biserica dacă vrem ca oamenii sa fie intariti și in același timp vindecați.

Prin cine poate să acționeze vindecarea?

Dacă ești un copil a lui Dumnezeu și crezi, atunci acest dar sau această manifestare, este valabilă și pentru tine.

Sunt nenumărate pasaje, care, vorbesc despre faptul că Dumnezeu face lucruri în și prin noi datorită bunătății Sale, nu faptelor noastre.

Galateni 3:5 Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei?

Sper că îți dai seama că această întrebare retorică, nu are nevoie de răspuns. Adică, e de la sine de înțeles, că Dumnezeu face lucrurile prin credința noastră, nu prin faptul că noi am ținut legea. Altfel spus, nu pentru că ești tu bun, ci pentru că El este!

Acest dar se poate manifesta și prin intermediul tău, dacă crezi.

Dumnezeu nu ți-a cerut zile de post ca să operezi într-un dar, ci credință.

Romani 12:6 Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui.

Versetul menționat anterior conține un principiu general valabil, când vine vorba de manifestarea darurilor. Cu alte cuvinte, nivelul credinței tale, va determina nivelul manifestării unui dar.

Cum sa activez in darul vindecarii?

Cei mai mulți oameni așteaptă o călăuzire divină, de genul, un înger din cer, care să vină și să-i spună să se roage pentru cineva. În schimb, dacă ne uităm în Scriptură, o să vedem că lucrurile stau diferit.

În primul rând, roagă-te ca acest dar să se manifeste prin intermediul tău și Dumnezeu să-i atingă pe oamenii bolnavi.

Apostolul Iacov spune că, nu aveți, pentru că nu cereți. Iar Pavel, apostolul, spune ceva similar: Dacă ai nevoie de un dar, cere-l!

După ce te-ai rugat cu credință, acum vine și testul credinței. Va trebui să îndrăznești să te rogi pentru cineva care are nevoie de vindecare, dar rugăciunea să fie făcută cu credință.

Iacov 5:14 Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. v.15 Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui (vindeca) pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi şi*, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.

Adăugirea îmi aparține, pentru că, termenul mântuit, înseamnă și vindecat și eliberat și multe alte lucruri, dar trebuie ținut cont de context. În acest caz, mântuit, înseamnă să fii vindecat.

În cazul în care, nu se întâmplă nimic după ce te rogi, nu trebuie să iei lucrurile personal. Tu și cu mine suntem doar unelte în mâna Tatălui. Nu ai de ce să te simți vinovat sau să iei lucrurile personal. Dumnezeu este singurul care are toate răspunsurile și știe de ce nu s-a întâmplat.

Uneori, lucrurile se pot întâmpla progresiv, nu dintr-o dată.

Până acum ai citit, dar de acum trebuie să practici.

Mă rog ca binecuvântarea lui Dumnezeu să fie peste tine și El să-ți dea îndrăzneală să te rogi pentru cei în nevoi.

Numele
Email
The form has been submitted successfully!
There has been some error while submitting the form. Please verify all form fields again.

Pentru mai multe articole, te incurajez sa vezi site-ul nostru.

Darul vindecarii – Video

În acest video abordăm același subiect, ca și în cazul articolului, dar puțin mai pe larg. Este o sesiune din cursul / cartea despre daruri, pe care ți le recomand, dacă vrei să crești în acest domeniu.

Dacă vrei acces la tot cursul, atunci, te încurajez să-l accesezi aici, e GRATUIT.

Spread the love

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul este protejat!
Scroll to Top
Deschide Chat
1
Ai nevoie de ajutor?
Buna,

Cu ce te pot ajuta?