fbpx
Tu auzi vocea lui Dumnezeu, dar nu o recunosti

Tu auzi vocea lui Dumnezeu, dar nu o recunosti

Încă de la început, din grădina Eden, putem vedea că, voia lui Dumnezeu este să comunice cu omul. Chiar dacă, omul a căzut în păcat prin neascultare, Dumnezeu a continuat să comunice cu acesta.

Menționez lucrul acesta, pentru că, de foarte multe ori există oameni care consideră că, Dumnezeu comunică cu noi pentru că suntem buni sau că, Dumnezeu vorbește doar oamenilor sfinți. Vreau să observi că din cartea Geneza, putem vedea că lucrul ăsta este un mit și nu are nicio legătură cu ceea ce biblia spune.

Poți observa că, Cain l-a omorât pe Abel, iar imediat în pasajul următor, Dumnezeu a continuat să-i vorbească lui Cain. Deci, păcatul nu a intervenit în capacitatea lui să audă vocea lui Dumnezeu.

De foarte multe ori, problema în a auzi vocea lui Dumnezeu, stă în percepția noastră, nu în faptul că Dumnezeu vrea sau nu să ne vorbească. Dumnezeu vorbește cu noi! Vreau să zic un adevăr: adesea noi nu percepem că El ne vorbește, chiar dacă o face. Uneori trecem cu vederea vorbirea Lui, iar mai apoi, considerăm că El de fapt nu a vorbit niciodată, până când, ne uităm retrospectiv la anumite lucruri și ne dăm seama că de fapt El a comunicat întotdeauna cu noi.

Moduri prin care Dumnezeu comunica astazi

În cele ce urmează vreau să ne uităm la câteva modalități prin care Dumnezeu vorbește, iar în felul ăsta o să putem să recunoaștem vocea Lui mult mai bine, mult mai clar. Odată ce ști cum îți comunică Dumnezeu, nu doar că ai așteptarea ca El să vorbească cu tine, dar în același timp ai deschiderea ca El să-ți vorbească.

Prea puțin dintre noi, sunt din cei care caută în Scriptură ca să vadă cum vorbește Dumnezeu. Pentru că nu avem noțiune de modul în care Dumnezeu comunică, acesta este și unul din blocajele pentru care nu-L auzi vorbindu-ți.

Prea mulți consideră că Dumnezeu vorbește doar prin Scriptură și nimic mai mult de atât.

Nu mă înțelege greșit, este adevărat, Dumnezeu vorbește prin scriptură! Dar asta este doar un mod prin care El comunică, pentru că, în biblie există doi termeni care explică vorbirea lui Dumnezeu: Unu este vorbirea lui Dumnezeu sau logosul iar un alt termen este rhema lui Dumnezeu, care semnifică cuvântul rostit a lui Dumnezeu sau cuvântul pentru acum.

Bineînțeles, Dumnezeu încă comunică, chiar dacă, există teologia cesaționistă, care spune că, Dumnezeu nu mai vorbește sau că, El vorbește doar prin Scriptură. Lucrul ăsta nu-i deloc adevărat! Doar gândește-te, cum te-ai întors la Dumnezeu? Ai citit Biblia? Sunt sigur că nu! Dar atunci, cum de te-ai întors la Dumnezeu?

Bazat pe ceea ce cuvântului Dumnezeu spune, îți garantez că Duhul Sfânt a vorbit, dar, poate n-ai auzit o voce audibilă, ci a fost convingerea Duhului care te-a făcut conștient, de păcatul tău, prin predică sau probabil printr-un mesaj sau eveniment.

Acesta e unul din modurile prin care Dumnezeu comunică, așadar, să spui că Dumnezeu nu mai vorbește, este o mare minciună.

Dumnezeu vorbeste doar prin Scriptura?

De ce nu cred că El comunică doar prin Scriptură?

Găsim în Romani 10:17 că, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine în urma Cuvântului lui Dumnezeu.

Deci, aici termenul folosit pentru cuvânt, nu este cuvântul scris al lui Dumnezeu, adică logosul, ci este cuvântul rhema, adică cuvântul vorbit a lui Dumnezeu. Asta înseamnă că, dacă doar o să citești Biblia, nu o să capeți credință și nici măcar credință mântuitoare. Tu trebuie să auzi vocea lui Dumnezeu sau cuvântul vorbit a lui Dumnezeu, ca acesta crează credință în inima ta.

În acest articol, nu vreau să ne concentrăm pe cuvântul scris al lui Dumnezeu, ci vreau să ne concentrăm pe cuvântul vorbit a lui Dumnezeu. Vrem să ne uităm care sunt modalitățile prin care Dumnezeu vorbește, ca să poți identifica această vorbire a Lui și mai apoi să poți acționa pe baza ei.

Îți garantez că, de nenumărate ori ai auzit vocea lui Dumnezeu, doar că nu ai recunoscut-o și nu ai știut că El îți vorbește. Poate ai avut cel puțin una din aceste experiențe, în care, ori ai făcut un act de bunătate sau ai spus un cuvânt unei anumite persoane, la momentul potrivit. La un moment dat, poate ai dat o încurajare cuiva și persoana respectivă a zis: „Nu-mi vine să cred, era exact ce aveam nevoie să aud!” sau dacă ai făcut un act de bunătate, persoana respectivă să spună: „Ești răspuns la rugăciune, m-am rugat pentru lucrul ăsta.”

Asta înseamnă că tu ai auzit vocea lui Dumnezeu și ai acționat pe baza ei, dar nici măcar nu ai știut sau nu ți-ai dat seama de lucrul acesta.

Poti sa auzi vocea lui Dumnezeu fara sa-ti dai seama?

Îți dau un exemplu biblic, ca să vedem că lucrul ăsta este posibil. Dumnezeu i-a spus la Ilie: „Du-te în Sarepta, căci am poruncit unei văduve să te hrănească acolo.”

Inițial, dacă vedem acest pasaj, ne gândim că dacă Dumnezeu a poruncit unei văduve, iar asta înseamnă că, această femeie trebuie să acționeze instantaneu, dar se pare că lucrurile nu au fost așa.

Ilie s-a dus la această văduvă, dar ea nu a acționat ca și cum ar fi auzit vocea lui Dumnezeu în mod supranatural.

Ea s-a victimizat și a zis că mai are doar puțină mâncare, ca să mănânce ea și fiul ei, iar mai apoi, o să moară. După cuvintele astea, îți dai seama că, sigur nu a auzit vocea lui Dumnezeu cum te-ai fi așteptat. Eu cel puțin, mă așteptam că Dumnezeu să-i fi vorbit audibil și atunci cu siguranță, când l-ar fi văzut pe Ilie, i-ar fi zis direct: Poftim mâncarea mea! Dar nu s-a întâmplat așa…

Cu toate astea, vedem că în cele din urmă, această femeie, dă de mâncare omul lui Dumnezeu și omul lui Dumnezeu îi dă un cuvânt profetic și mâncarea ajunge să se înmulțească. În felul acesta, a supraviețuit atât ea, dar și casa ei și Ilie, profetul.

Recunoaste vocea lui Dumnezeu

Din punctul meu de vedere, văduva, i-a auzit vocea Duhului Sfânt și a acționat în concordanță, dar ea nu a recunoscut-o ca fiind vocea lui Dumnezeu. Dacă ar fi știut că Dumnezeu îi cere lucrul ăsta, ar fi acționat din prima fără să aibă vreo scuză sau ezitare.

Dar până una-alta, hai să vedem alte metode prin care Dumnezeu comunică.

Moduri prin care Dumnezeu vorbeste

Dumnezeu vorbește prin intermediul viselor:

Iov 33:14 Dumnezeu vorbește însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. v.15 El vorbește prin vise, prin vedenii de noapte,
când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc, când dorm în patul lor. v.16 Atunci, El le dă înștiințări și le întipărește învățăturile Lui, v.17 ca să abată pe om de la rău și să-l ferească de mândrie, v.18 ca să-i păzească sufletul de groapă și viața de loviturile sabiei.

Un alt mod prin care Dumnezeu comunică, este prin vedenii. Putem vedea în versetul anterior, despre care am menționat că Dumnezeu comunică și prin vedenii și subiectul este unul foarte lung. Te încurajez să citești articolul pe care l-am scris despre acest domeniu.

El comunică și prin conștiința omului.

O altă modalitate prin care Dumnezeu comunică, este prin intermediul oamenilor. Aici putem enumera mai multe tipuri de oameni: De exemplu, El poate să comunice prin intermediul unui mentor sau prin intermediul unor sfetnici, consilieri, prieteni sau părinți înțelepți.

Oricum, există o mulțime de modalități prin care Dumnezeu comunică cu noi, de asta te încurajez să-ți iei timp și să studiezi Scriptura, ca să le identifici.

Eu am găsit vreo 50 de moduri de genul acesta.

Vezi mai jos un video în care vorbesc despre cum poți să auzi vocea lui Dumnezeu.

Numele
Email
The form has been submitted successfully!
There has been some error while submitting the form. Please verify all form fields again.

Cum poti sa auzi vocea lui Dumnezeu – Video

Dumnezeu vorbeste
Spread the love

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul este protejat!
Scroll to Top
Deschide Chat
1
Ai nevoie de ajutor?
Buna,

Cu ce te pot ajuta?