Credincioșii necredincioși

În aceste câteva rânduri vreau doar să expun câteva învățături necorespunzătoare și tot ce au făcut acestea în ultimii ani credinței creștine.

Noi, ca și credincioși spunem că avem încredere în Cuvântul lui Dumnezeu și că acesta este sistemul de ghidare pentru viața noastră. Dacă ar fi așa, ar trebuie să trăim o viața din abundentă și nu o viața stearpă și lipsită de esență.

Am văzut în ultimul timp tot mai mult impactul gnosticismului (curent ideologici care consideră lucrurile vizibile ca fiind rele și doar cele invizibile fiind bune), al cesationismului (cei care neagă darurile Duhului Sfânt, puterea Duhului Sfânt care lucrează prin om, ș.am.d) și modul în care acestea ne-au dus la o viața dogmatică lipsită de esență.

2 Timotei 3:5 DCC “având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.”

Adesea se citește doar prima parte a acestuia pasaj, explicația despre cum vor fi omenii în zilele din urmă, dar acestă ultimă parte nu este luată în calcul.

Această degenerare provocată de influența acestor curente a dus biserica în locul în care este în societate de astăzi. Dacă vrem că biserica să își reia poziția de influență trebuie să revenim la adevărurile biblice, la lucrurile elementare.

Adevarul Bibliei

1.Darurile nu au dispărut pentru că Cel desăvârșit nu a venit. Cel desăvârșit este Cristos și nu Biblia. Adesea cesaționismul folosește acest verset pentru a spune că darurile au dispărut.

1 Corinteni 13:10 DCC “dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.”

Dacă mă uit la câteva versete mai sus și la context vorbește și despre cunoștință și văd că aceasta nu a încetat, ba din contra, crește într-o zi mai mult decât a crescut în ani de zile înainte.

2.Avem nevoie de apostoli și profeți pentru că biserica încă nu a devenit perfectă, iar Cristos a dat aceste daruri bisericii pentru echiparea sfinților. Nu consider că biserica este suficient de echipată încât să nu mai avem nevoie de ei.

Efeseni 4:11-15 DCC “Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori† şi învăţători,

pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului† lui Hristos,

până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;

ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt† de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire;

ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.”

3.Semnele și minunile nu au încetat odată cu biserica primară pentru că astăzi încă este nevoie de predicarea Evangheliei cu putere, mai mult ca oricând altcândva.

Marcu 16:17-20 DCC “Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi;dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.

Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.”

4.Dumnezeu ne vorbește și astăzi, nu doar prin Biblie, ci și prin alte modalități prin care El intenționează (vise, vedenii, audibil, profții, vizite angelice) pentru că așa a făcut-o și va continua să o facă până la revenirea lui Cristos.

Iov 33:14-15 DCC  “Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama.

El vorbeşte prin vise, prin vedenii de noapte,
când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor.”


Acesta bine înțeles este un singur pasaj, dar poți găsi nenumărate pasaje, nu doar în Vechiul Testament, ci și în Noul Testament. Acesta este tema ta de casă!

5. Dumnezeu vindecă și astăzi pentru că aceasta este natura lui. Unul din numele Sale este Iehova Rafa, adică Domnul care vindecă. Dacă s-ar numi așa, dar nu ar vindeca și-ar contrazice natura. Țin să te anunț că acest lucru este imposibil!

Exod 15:26 DCC El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul†care te vindecă.”

Concluzie

Dacă aș încerca să afirm altceva la ceea ce am menționat mai sus, aș contrazice Biblia și adevărurile lui Dumnezeu.

Mai mult de atât, dacă încerc să spun că sunt lucrui pe care El le-a făcut, dar acum nu le mai face, aș nega caracterul lui Dumnezeu, care este neschimbabil.

Evrei 13:8 “Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”

Decizie personală

Știu că sunt lucruri cu care poate ești sau nu de acord, dar decizia este a ta cu privire la ce alegi să crezi în continuare.

În momentul în care alegi să trăiești mai puțin decât ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru tine, te privezi de la a trăiviața din abundentă.

Rugăciune

Doamne, tot ce imi doresc este să înțeleg Adevarul Tău și să pot discernere ce vorbești tu inimii mele prin el.

Te rog să îmi dai un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Ta și a voii tale. Amin!

elefant.ro%20

Spread the love

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul este protejat!
Scroll to Top
Deschide Chat
1
Ai nevoie de ajutor?
Buna,

Cu ce te pot ajuta?