Darurile Duhului Sfânt – Introducere

Introducere

Nu știu care este părerea ta despre acest domeniu al Scripturii sau cum ai fost învățat în mediul în care ai crescut, dar vreau să cred că după ce vei citi acest articol, perspectiva ta asupra darurilor Duhului Sfânt se va schimba în mod radical.

Acesta este unul din subiectele mele preferate, despre care aș putea să vorbesc ore în șir fără să mă plictisesc.

Nu pretind să știu totul despre acest domeniu și nici măcar să înțeleg cum funcționează toate lucrurile, dar am reușit să citesc câteva cărți și să aud idei diferite, care mi-au permis comparându-le cu ceea ce Biblia spune să aleg ce cred eu că este veridic.

Toate lucrurile pe care ți le prezint aici, nu sunt doar teorie, ci și lucruri pe care le-au trăit oameni de încredere, dar și eu.

Ce spune Biblia

Când vorbim despre daruri există diferite opinii legate de acestea. Știi cum este cu opiniile, fiecare le are! Dar întrebarea este: Ce crede Dumnezeu despre acest subiect?

În cele ce urmează voi face o prezentare contextuală și culturală a acestui pasaj, care include și darurile Duhului Sfânt.

În acest articol am scris despre cei care nu cred în darurile Duhului Sfânt.

1 Corinteni 12:1 „În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă.

v.2 Când eraţi păgâni, ştiţi că vă duceaţi la idolii cei muţi, după cum eraţi călăuziţi.

v.3 De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Şi nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt.

v.4 Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh;

v.5 sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn;

v.6 sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.

v.7 Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.

v.8 De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă datorită aceluiaşi Duh;

v.9 altuia, credinţa prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor prin acelaşi Duh;

v.10 altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite†† limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor.

v.11 Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte.”

Pavel începe cu această afirmație: „în ce privește darurile duhovnicești, fraților, doresc să nu fiți în necunoștință”.

Cu alte cuvinte dorința apostolului Pavel este ca tu și cu mine să înțelegem aceste lucruri și să căutăm să le cunoaștem, în cazul în care nu o faci deja.

Așa dar, vreau să te felicit că îți dorești să înțelegi mai mult acest lucruri spirituale.

Termenul folosit pentru daruri în acest context provine din grecescul χάρισμα ( khárisma ), care înseamnă „favoare dată în mod liber” sau „dar al harului”. Termenul și pluralul său χαρίσματα ( charismata ) derivă din χάρις ( charis ), care înseamnă „har”.

Dacă darurile sunt „favoare dată în mod liber sau dar al harului”, asta înseamnă că nu poți face ceva pentru a primi aceste daruri. Decât să te rogi pentru a le primi, dar ajungem și acolo!

Practic, nu ține de maturitatea ta spirituală sau de cât ești tu de bun ca să le primești. Acestea sunt un dar nemeritat care vin din partea lui Dumnezeu.

Un dar este un cadou! De obicei când primești un cadou de la cineva, nu-l primești pentru merite, ci pentru că acea persoană vrea să ți-l dea.

Galateni 3:5 „Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei?”

Întrebarea lui Pavel este retorică! El vrea să evidențieze faptul că Dumnezeu lucrează, nu datorită bunătății tale sau a mele, ci datorită caracterului Său și a credinței noastre în El.

Vreau să specific faptul că acest termen apare în traducerile mai noi și adaptate, dar în original, nu există termenul „dar sau daruri”. Deci, spusele lui Pavel ar fi cam așa: „În ce privește lucrurile duhovnicești / lucrurile spirituale, doresc să nu fiți necunoscători.”

Pavel vorbește despre lucrurile spirituale, despre tărâmul spiritual și modul de funcționare al acestuia.

Pavel vorbește unei biserici în care oamenii erau veniți dintr-o cultură politeistă (credeau în mai mulți zei) și încearcă să-i facă pe cei din Corint să înțeleagă cum funcționează cu adevărat lucrurile în domeniul spiritual.

Prin afirmația „mergeați la idolii cei muți”, Pavel evidențiază că lucrurile cărora li se închinau înainte erau ireale sau niște zei falși, care nu aveau capacitatea să comunice într-un mod real, inteligibil după cum o face Dumnezeul nostru.

Iar unii dintre cei din Corint, crezând în mai mulți zei, aveau înțelegerea că ori de câte ori se manifesta un dar, acolo era de fapt un alt dumnezeu manifestat prin acel dar, după cum în cultura lor fiecărui lucru îi era atribuit un zeu:

Marte – zeul războiului (la greci: Ares – zeul războiului); Diana – zeița lunii (la greci*: Artemis – zeița vânătorii); Esculap – zeul medicinei (la greci: Asclepios – zeul medicinei.

Atunci când darul prorociei era manifestat printre ei, unii credeau că este vorba de dumnezeul prorociei. Când cineva vorbea în alte limbi, unii dintre corinteni credeau că este dumnezeul vorbirii în alte limbi.

Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel spune în v.3 că cine vorbește prin Duhul lui Dumnezeu nu poate să spună că Isus este anatema, după cum nimeni nu poate spune decât prin Duhul că Isus este Domnul.

Și el continuă această explicație prin faptul că evidențiază că toate lucrurile sunt făcute de un singur Dumnezeu, nu de mai mulți.

1 Corinteni 12:4 „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh;

v.5 sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn;

v.6 sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.”

După cum poți vedea, Pavel repetă în mod intenționat prin termenul “același” pentru a evidenția acest adevăr „Dumnezeu este unul singur”.

Expresia din versetul șapte „arătarea Duhului” se referă la manifestarea Duhului Sfânt.

Deci, toate darurile și orice manifestare a Duhului Sfânt este pentru folosul altora, nu un folos personal.

Concluzie

Dumnezeu nu vrea să fii în necunoștință de aceste adevăruri și de modul de funcționare a tărâmului spiritual. El își dorește ca tu să înțelegi aceste lucruri și să umbli în ele.

Rugăciune

Tată, mă rog în numele Domnului Isus să mă ajuți să înțeleg modul de funcționare al lucrurilor spirituale și să mă ajuți să umblu în ele. Amin!

Important:

Am un anunț extraordinar pentru tine. În cazul în care îți dorești să aprofundezi acest subiect, chiar ai posibilitatea!

În scurt timp, am să termin un proiect la care lucrez de ceva vreme. Este vorba despre o carte în care vorbesc despre darurile din Efeseni 4, Romani 12 și 1 Corinteni 12-14. Această carte abordează atât lucruri din punct de vedere teoretic, dar și practic.

Ea va fi împărțită în 3 părți, fiecărei părți fiindu-i atribuit unul din textele menționate mai sus.

Dacă vrei să primești o mostră gratuit până la finalizarea ei, te rog să completezi formularul de mai jos.

Spread the love

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!
Deschide Chat
1
Ai nevoie de ajutor?
Buna,

Cu ce te pot ajuta?