Cred că fiecare dintre noi am auzit controverse pe această temă. Foarte mulți oameni vin și afirmă că nici un om care are bani nu poate intra în Împărația cerurilor.
Bineînțeles, ei afirmă că lucrul acesta este biblic, din întâmplarea cu tânărul bogat. Eu unu, le dau drepte! Chiar spune asta, dar nu se oprește aici, ci spune mult mai mult decât atât.
Ce spune Biblia cu adevărat
După cum bine ști, acestă întâmplare începe în Marcu 10:17, unde un tânăr vine la Isus și îl întrebă ce să facă, ca să aibă viața veșnică. Acesta îi spune că respecta toate lucrurile cu strictețe și face tot ce Legea îi cere.
Cu alte cuvinte, el considera că este bun pentru că făcea tot ce trebuia din perspectiva legii. Isus însă îi cere să vândă tot ce avea și să-L urmeze. De aici încep toate controversele și oamenii spun:
Isus i-a cerut să vândă tot ce avea. Ba mai mult, le-a și spus că este cu neputință ca un om bogat să intre în Împarație.
Hai să vedem ce spune cu adevarat Isus
Marcu 10:24 BCC “Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogăţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!”
Accentul după cum bine observi cade pe cei ce se încred în bogății, nu pe cei bogați sau pe cei ce au bani…
Ucenicii au fost suprinși de cuvintele lui Isus și L-au întrebat: Cum poate atunci cineva să fie mântuit?
Marcu 10:29 DCC “Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu.”
Deci, Isus spune practic, că prin puterea proprie nimeni nu poate să intre în Împărăția cerurilor, dar înțelegem că această intrare se face prin harul lui Dumnezeu, prin credința în Isus Cristos, nimic altceva.
Dacă te uiți câteva pasaje mai departe de la această întâmplare, ai să-l întâlnești pe Zacheu. Acesta era un om foarte bogat și cunoscut de toți. Oamenii din vremea aceea îl considerau un om de nimic, mai ales oamenii religioși.
Este interesant însă de observat că Isus vine la el și îi spune că mântuirea a intrat în casa lui.
Concluzie
Deci, cel mai important lucru, nu este câți bani ai sau ce deții, ci în cine și în ce îți pui încrederea. Sufletul tău poate fi salvat doar prin credința în Isus Cristos și în ceea ce El a făcut la cruce pentru tine.
Faptele tale bune nu te pot ierta de păcate, nici să te justifice înaintea lui Dumnezeu ca fiind drept.
Decizie personală
Tu ești singurul care poate decide în cine îți pui încrederea. Dacă te încrezi în bogăție, poți avea impresia că ai siguranță și speranță, dar adevarata viață din abundență vine atunci când te încrezi în Isus Cristos.
Rugăciune
Tată, vreau să te rog să mă ajuți să îmi pun încrederea în tine și în nimic altceva. Îți mulțumesc că m-ai îndreptățit prin credință și m-ai iertat de păcate. Amin!